Vama Nădlac. Descoperirea polițiștilor de frontieră sub podeaua unei mașini

Vama Nădlac. Descoperirea polițiștilor de frontieră sub podeaua unei mașini
Publicat: 12/07/2013, 14:39
Actualizat: 30/07/2014, 14:55

Doi sirieni au fost prinși, în noaptea de joi spre vineri, când încercau să iasă ilegal din țară, prin Vama Nădlac, ascunși într-un locaș special amenajat sub podeaua unui autoturism care era condus de un cetățean bulgar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Polițiștii de frontieră de la Nădlac au verificat un autoturism înmatriculat în Bulgaria după ce șoferul, în vârstă de 35 de ani, a avut un comportament agitat, descperindu-se astfel că sub mașină erau ascunși doi migranți.

„La controlul specific, comportamentul șoferului, care părea agitat, neliniștit, le-a trezit suspiciuni lucrătorilor noștri, fapt pentru care au făcut o verificare a mașinii. Sub podeaua autoturismului, a fost descoperit un locaș special amenajat, în care erau acunși doi bărbați”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Daniel Iancu.

Șoferul și cei doi bărbați au fost duși la sediul sectorului pentru verificări și cercetări. Astfel, s-a constatat că cei doi bărbați ascunși sunt sirieni, cu vârste de 21 și 24 de ani, care intenționau să ajungă în spațiul Schengen la familii.

„Aceștia au declarat că nu pot preciza cu exactitate locul unde s-au îmbarcat în autoturism, iar șoferului bulgar i-au dat suma de 100 euro fiecare, pentru a-i duce într-o țară din spațiul Schengen”, a mai declarat Iancu.

Migranții sunt cercetați penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar șoferul bulgar este cercetat pentru trafic de migranți, mașina acestuia fiind indisponibilizată la sediul Poliției de Frontieră Arad.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...